Lombard Occidental

Quel articul chì l'è scrivüü in Lumbard, cun l'urtugrafia insübrica ünificada.

Mandi l’è una furma de salüt in friulàn. L'è druàda sia cume furma de bernrivàd che cume furma de salüt quand se partìss.

Etimulugia Modifega

L'etimulugia püsè prubàbil l'è chè vègn da Am racumàndi, o anca Am racumàndi a Diu. La prima volta che mandi l'è stài druàd l'è in d'una puesia de Giuànn Batista Donato, de Portogruaro in del 1536.

Gh'è dle altre ipotesi sü l'urigin de Mandi e ciuè:

  • dal Latin mane Diu (stà chì per tant temp, in del sèns de lunga vita).
  • dal Latin manus Dei (màn de Diu).
  • dal Latin mane Deo (rèest cun Diu).
  • dal Vènet comandi.

Curiusità Modifega

Bibliugrafia Modifega

  • Jacopo Pirona, Vocabolario friulano. Venèsia, Antonelli, 1871.
  • Giovanni Frau, Mandi e altre formule di saluto nelle regioni italiane. Udine, estràtt d'la rivista de la Sucietà Filologica Friulana, Ce Fastu?, nümer 1, 1993, pàgin 7-17.
  • Il Nuovo Pirona, Udine, Società Filologica Friulana, 2001.

Nòti Modifega

  1. Dal Corriere della Sera, andè sü: http://archiviostorico.corriere.it/2001/gennaio/17/Musetto_con_brovada_chitarra_co_7_0101172805.shtml